Ying & Yang

Când e beznă,

Sursa de alimentare proprie a fiecăruia intră în "overdrive"

Și ne regăsim fredonând versurile din "I will survive"

Dar nu cu spirit animat și nici prea mare bucurie

Asta pentru că în minte și în suflet se instalează o urgie. 

Când e beznă, 

Te agăți de fiecare rază de lumină de parcă ar fi ultima, 

Ești un criminal auto-încarcerat, fără să fi săvârșit crima,

Îți legi lanțuri de picioare și de mâini, sperând la un final subit

Nu îți dai seama dacă ai fost iubit și cât mai ai de trăit. 

Când e lumină, 

Inspirația vine mai alene și cuvintele nu curg cu ușurință

Dar ești bine, puternic și încrezător în a ta credință. 

Iar rândurile ce altă dată le construiai cu viteza luminii, 

Nu le mai clădești, pentru că în sfârșit i-ai adus pacea, inimii. 

Meh

Nu pot scrie despre libertate, nu pot scrie despre nimic de fapt

Inspirația rapid fuge de mine ca și un adulter prins în plin act.

Simt o frustrare în crescendo pentru că am ideea bine construită

Dar nu am versuri și nici motivație să o văd încet clădită.

Am mintea atât de încețoșată cu ziua de mâine și ce va fi mai târziu,

Încât nu vreau să mă gândesc dacă o să fie bine sau eu n-o să mai fiu.

Captiv în moment, nu mă pot despărți de optimism, îmi dă putere

Dea dracii în ea situație, că e foarte greu de găsit în ea vreo plăcere.

Nu sunt coerent, m-am îmbătat cu ceață, era mai bine să fie băutură

Nu mai simt nici frică, nici spaimă, doar o incertitudine pură.

Dar lupt până la capăt și o să fac să fie bine, poate nu pentru mine

Dar pentru cei care îi iubesc o să fac orice, asta îmi stă în fire.

Tehnologizare

De mic copil, am iubit natura și am considerat-o profesoară,

Am sperat să găsesc răspunsuri în liniștea ei, să mă simt acasă.

Visător fiind, mă simțeam călător prin vremurile de odinioară

În care păsările zburau libere și pădurea nu era goală, arsă.

În vremurile de azi ne conectăm la instrumente și echipamente

Ne trăim viața supra-saturați cu informație, neștiind ce să credem

Ne clădim imperii și palate în cele mai mici și patetice apartamente

Și chiar dacă avem atâtea hărți, tot nu știm încotro mergem.

Cu mâna întinsă spre cer și ochii spre telefon, devenim antene

Semnalăm finalul, cu nepăsare și repeziciune și un mic ”lol”.

Pentru că am permis vieții să ne încalece cu atâtea probleme,

Mintea ne e mult prea plină, iar sufletul din ce în ce mai gol.

Înstelat

Suntem pulbere de stele adunate într-o formă bizară,
Fără uniformitate, continuitate și fără direcție clară.
Suntem puncte dintr-o dreaptă, nu contăm de la distanță,
Dar ca și prin magie, prin apropiere, căpătăm substanță.

Aș vrea să spun că probabil în Univers noi suntem un produs eșuat,
Dar ceva din mine îmi spune că nu degeaba ne-am luptat și am evoluat.
O voce declară puternic sub cerul înstelat de creații perfecte
Că ființe mai frumoase nu există decât cele cu atâtea defecte.

Oameni suntem, vicioși, acaparați, individualiști dar avem o parte bună.
Greu de găsit, ce-i drept, exact ca partea întunecată din Lună.
Dar există și suntem încă în creștere și ne hrănim în continuare
Iar mintea noastră ne permite să nu ținem cont de hotare.

Aleatoriu

Ciudata promisiune, atat de onesta si atat de copilareasca
Spusa din gura unui baiat care intr-una refuza sa creasca.
Si oare cum am rostit-o atunci, cand nu credeam niciun cuvant
Daca tot ce-a fost nevoie sa o incalc a fost o simpla pala de vant.

Mandria cuvantului dat e atat de mare in mine, mi se pare bizar,
Ca se pare ca are aceeasi valoare ca unui nestatornic vesnic hoinar.
Dar imi recuperez incet din vina si construiesc pe ce am ars
Si sper sa pot distruge tot ce altadata atat de tare m-a atras.

Aspirații

Aș căra în spate un deșert, numai să știu că se va naște din el un ocean,

Aș zbura doar la permisiune sau la ordine clare, cu lanțuri strâns legate,

Aș construi mine în munți, aș săpa continuu, numai să nu mai existe vreun ban,

Aș închide ochii și aș tăcea, dacă așa s-ar așterne pacea... dar inima-mi bate.

Rațiunea nu mă lasă să dorm liniștit, la fel de însetat și înfometat sunt, vreau tot

Pasiunea mă împinge peste limitele proprii, sângele mi-l clocotește

Încăpățânarea mă face să trec peste orice, să nu pot zice că nu pot,

Iar încrederea mă face să merg înainte, chiar dacă alerg orbește.

Azi, nu mai am suflu, dar respir în continuare, sunt încă om, încă tot eu

Mâine s-ar putea să fiu mai matur și poate oleacă mai responsabil, dar nu cred

Dar cert este că o să îmi apăr și protejez regatul cu un răget, ca un veritabil leu

Am câștigat de cele mai multe ori, asta pentru că nu suport să pierd.

Îmi deschid ochii și îmi întind mâinile, îmi aleg teritoriul cuvenit mie

Și-mi încep încet cucerirea cu aceeași furie și același curaj nebun,

Iar dacă te văd, ești proprietatea mea, al tău nimic nu mai are cum să fie.

O să cuceresc lumea asta murdară și sper să o fac un loc mai bun.

Norocos

Sunt un norocos, am tot aurul și toate diamantele din lume

În formă umană.

Nu am curățat o lampă și nici nu am prins vreun pește,

Nu mai am dorințe.

Azi binecuvântările mele iau forma zâmbetului ei,

Fericire pură.

Dacă mă vedeți pe stradă sărind într-un picior,

Nu sunt șchiop.

Sunt un om cu tot ce are nevoie și nu vrea altceva,

Extaziat.

Sărut atât de tandru, nu am mai simțit vreodată,

Și chiar cu amnezie, sigur o să o țin clar minte,

Nu-mi permit să o uit, nu aș putea, niciodată.

Datorită ei, inima-mi sălbatică, acum e cuminte.