Aspirații

Aș căra în spate un deșert, numai să știu că se va naște din el un ocean,

Aș zbura doar la permisiune sau la ordine clare, cu lanțuri strâns legate,

Aș construi mine în munți, aș săpa continuu, numai să nu mai existe vreun ban,

Aș închide ochii și aș tăcea, dacă așa s-ar așterne pacea... dar inima-mi bate.

Rațiunea nu mă lasă să dorm liniștit, la fel de însetat și înfometat sunt, vreau tot

Pasiunea mă împinge peste limitele proprii, sângele mi-l clocotește

Încăpățânarea mă face să trec peste orice, să nu pot zice că nu pot,

Iar încrederea mă face să merg înainte, chiar dacă alerg orbește.

Azi, nu mai am suflu, dar respir în continuare, sunt încă om, încă tot eu

Mâine s-ar putea să fiu mai matur și poate oleacă mai responsabil, dar nu cred

Dar cert este că o să îmi apăr și protejez regatul cu un răget, ca un veritabil leu

Am câștigat de cele mai multe ori, asta pentru că nu suport să pierd.

Îmi deschid ochii și îmi întind mâinile, îmi aleg teritoriul cuvenit mie

Și-mi încep încet cucerirea cu aceeași furie și același curaj nebun,

Iar dacă te văd, ești proprietatea mea, al tău nimic nu mai are cum să fie.

O să cuceresc lumea asta murdară și sper să o fac un loc mai bun.