Adresare intunericului

Draga prietena de demult, simt nevoia sa iti povestesc si sa admit
Ca daca as fi stiut de acu' ceva vreme cum e sa fii iubit,
Nu te-as fi lasat sa ma alini in cantecul tau mangaietor, dar gol,
Dar iti multumesc pentru ce m-ai invatat; ai avut un prea important rol.

Prietena buna, trebuie sa te las in spate, dar acuma lasa-ma sa iti cant
Ca si multumire pentru mangaierile tale, ce ma duceau incet, spre mormant.
Sunt uimit incet, in fiecare zi, de o lumina si caldura ce au luat forma umana,
Si ma indragostesc dimineata din nou, cand savurez cu ea, cafeaua din cana.

Vantul adie, nu mai e furtuna, iar soarele rasare cand pe buze ii am numele,
Timpul incetineste, calmul patrunde, incerc incet sa pictez chipul ei in stele.
Pe retina, ca un film, ruleaza imaginile ce imi fac corpul sa functioneze corect,
Iar pentru mine, nu mai am nevoie de raspuns pentru al universului secret.

In ochi am lumina, in inima pace si in creier momente divine si zambesc,
Si stai linistita, in fiecare zi ma asigur sa stie cat de mult o iubesc.
Asa ca prietena draga, te rog admir-o si binecuvanteaz-o de la departare,
Si uita-ma si pe mine, m-am schimbat, acum nu mai sunt un oarecare.