sâmbătă, 10 septembrie 2016

Healer (1)

   Hmm, de data asta nu mă doare capul așa tare. Ciudat. De obicei, acum ar fi trebuit să-mi simt creierul cum încearcă să fugă din craniu ca un nebun de la azil. Dar azi nu. Coincidență sau nu, e o ușurare. Pot respira, pot vedea lucrurile altfel. Nu văd în ceață.
    Câcat! Zâmbesc ca un idiot. Oamenii se vor uita la mine. Nu, nu, uitați-vă în altă parte. Zâmbesc că sunt liber, chiar și pentru o secundă. Lăsați-mă în pace! Acum de ce oftez? De ce trag are în piept cu atâta sete? Controlează-te omule, nu ești un om normal. Chestiile astea le fac doar normalii. Tu NU ești unul dintre ei. Amintește-ți. Câcat, a și trecut melodia și eu nu am ascultat-o. Am auzit-o dar nu am ascultat.
    Notă pentru sine: căști mai confortabile. Rahaturile astea mici, după zece minute deja mă deranjează. Cum poate cineva savura o melodie bună, când lobul urechii e în chinuri? Hmm, tipa blondă are picioare frumoase, și e îmbrăcată cu gust. Corp mișto, față drăguță, zâmbet cald... dacă tipa asta e singură, fără iubit, lumea chiar s-a dus pe pulă. Mai are mult trenul ăsta până ajunge la destinație? M-am plictisit deja. Iar faptul că port mănuși de piele în timpul verii sigur nu mă face mai discret. Dacă nu aș fi avut căștile duduind cu muzică în ele, probabil i-aș fi auzit șușotind despre mine: ”Ăsta ce mai are? Ce-a pățit de poartă mănuși, vara? E nebun?”...
    Da. asta e senzația pe care o căutam. Doamne, cum poate cânta ăsta așa? Mi-aș fi dat o mână pentru talentul lui. Dar asta nu se poate, și chiar de s-ar fi putut tot nu aș fi fost Jimi Hendrix. Probabil aș fi fost Jimi Pulă-Bleagă, care încearcă să cânte la chitară fără o mână. Aș fi ajuns la circ în cel mai bun caz. Aș fi vrut să fiu altcineva, să mă numesc cum mă numesc, să nu arăt cum arăt... Dar în mod special, să nu pot face ceea ce fac eu.... Nu mi-am dorit ”talentul” meu. M-am născut cu el. Lumea a zis că e mană cerească, eu am zis tot timpul că e ceva de la diavol, chit că nu am crezut vreodată în superstiții de genul. E foarte ușor să te pierzi în superstițiile celor cu care familiarizezi, crești, sau creezi conexiuni de durată.
     Acum îmi aduc aminte inevitabil că părinții mei se îmbătau, se certau, iar eu în inocența mea copilărească, încercam să le alin suferința, iar la atingerea mea, toată beția lor se transfera în mine, iar eu stăteam și observam cum doi oameni nefericiți, treji, căutau iarăși scăparea în alcool, luând-o de la capăt, neconștientizând  nici unul dintre noi că eu puteam face așa ceva. Au trecut ani până mi-am dat seama că ”talentul” meu sau mai bine zis, blestemul meu era acela să absorb boala sau durerea prin care trecea o persoană, scăpând-o de chinuri. Eu, în schimb, eram torturat de orice ar fi avut ei, pentru o perioadă de timp. Era un ciclu constant: tata se îmbăta, făcea scandal, iar eu încercând să caut afecțiune, îi atingeam pielea și eram instant beat, iar tata era mai treaz ca niciodată. Furia lui nu se putea duce nicăieri, pentru că era înlocuită de confuzie. De aceea port mănuși. Să nu mai pot face asta involuntar. Dacă doresc să scap pe cineva de chinuri, să o fac doar din dorința mea. Am absorbit tot până acum, de la cancere până la depresii, iar eu încă continui să exist pe acest Pământ. Secretul meu pentru supraviețuire? Pentru asta va trebui să fii un pic mai atent și să urmărești cu atenție ceea ce pot face și cum pot face așa ceva. Ți se pare ciudat că știu că vezi în mintea mea? Asta e, dar eu ți-am dat voie să faci asta. Așa că ai grijă cum umbli prin mintea mea, s-ar putea să nu mai poți scăpa niciodată.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu