Fără titlu.

Strâng din dinţi până în ultima secundă,
Să-i pot savura gustul până la sfârşit.
Vitalitatea e rege, pasiunea profundă,
Iar berea îneacă tot ceea ce am iubit.

Beţia devine viciul oamenilor puternici,
Iar viciile sunt tot mai variate, iar.
Aşa cum rugăciunile sunt pentru cucernici,
La fel sunt dorinţele mele, în zadar.

Nu eu am muşcat mărul păcatului,
Nu mă numesc Eva, nici Adam.
Sunt doar un sclav al trecutului,
Datorită ăsteia, orice numai timp n-am.

Ye cunts!

Ascultand melodrama ipocriziei crase,
Atat de tipica si specifica acestei rase,
Doresc sa imi indepartez inteligenta
Si sa imi readuc naivitatea si inocenta.

Ca fiecare, din dorinta de a fi placut,
Isi transforma viata intr-un identic rut,
Cu toti pe care ii idolatrizeaza sau brutalizeaza
In care idiotii conduc, dar nu viseaza.

Visele ne dau puterea de a reusi in viata,
Lacomia si ura ne mentin activi, de gheata
Decat sa fiu un ipocrit atat de tipicar,
Prefer sa mor tanar si curat nu murdar.

Asta e o revolta a unei minti visatoare
Traind intr-o lume de respect rapitoare.
Revolta, furie, refuz sa accept prostiile voastre,
Refuz categoric.

Sfarsit

Versurile nu mai curg, chitarele nu mai plang,
Strazile sunt goale, nu mai e nimeni in targ.
Nu se mai aud copiii, ce tipau de bucurie;
Nu se mai enerveaza nimeni, gol in primarie.

Imaginile ce incet mi se aplica pe retina,
Imi dau fiori, dar inima-mi nu suspina;
Ce s-a intamplat e un efect al umanitatii:
Distrugem tot pana o sa murim cu totii.

Egoismul, aroganta si egocentrismul, caracteristici banale,
Au devenit ale umanitatii slabiciuni fatale.
Cand in cautarea divinitatii, omul devine zeu,
Nu mai pot sa am credinta in viitorul meu.

Decat sa fiu condus de pseudointelectuali,
Sa vad zilnic pitipoance si cocalari,
Mai bine plec capul in fata sabiei destinului,
Sa-i pun un capat prematur chinului.

Timpul nostru s-a dus, viitori dinozauri,
Vom deveni relicve, dragoni sau balauri.
Iar la final, chitarele nu o sa mai planga,
Noi vom disparea, iar timpul tot o sa curga.

Pif-pof

Pacatos fiind, sunt plin de pacate,

Visator sunt,  o sa scriu o carte,

Cu toate pacatele mele, ah! si regretele...

Imi dau degeaba in cap cu peretele.

Construiesc o casa primitoare, calduroasa;

Cu o camaruta plina de mine, frumoasa,

Si in coltisor o sa imi pun un biletel

Si in veci n-o sa ma ating de el.

Asa cum popa incepe cu "Slava" si termina cu "Amin",

O sa incep si eu voios, si o sa termin in chin;

Ah! de-acuma ma dor toate oasele, plang de lene..

Si asa vine, asa se duce un gand, repede si alene.

Eu, sincer sa fiu, sunt o contradictie ambulanta

Un om cu o mutra enervanta, aroganta, agasanta,

Sunt ala din coltul strazii tale pe langa care treci

Sunt ala cu care bei, cu care petreci, pana te ineci.

Dar sunt si un mester al cuvintelor, 

Si construiesc o casa a dorintelor

Unde sa le pun sa se odihneasca pe vecie

Pana o sa iti dai seama ca iti trebuie tie.

Homunculus

Tresarirea infima a unei inimi cicatrizate
Poate fi rai sau iad pentru posesor
Cand deja regretele sunt adanc stilizate
In inima unui om ce nu crede in viitor.

Ochii sunt oglinda sufletului, imperfecta
Cand sufletul e gol, ea nu mai reflecta.
Si devine inca o parte defecta
Dintr-o creatie fara rost, incompleta.

Cuvintele ce ofera cea mai mare alinare
Provin dintr-o fiinta trista, singuratica,
Cu speranta unui sfarsit in viata lui apatica
In care si curcubeul nu mai are culoare.

Adam si Eva chiar daca au trait
Pentru placere, fericire, au pacatuit;
Iar noi, fiinte incomplete, oameni fara rost
Gasim in orice dorinta un prea mare cost.