Buna din nou, ma numesc cum ma numesc, si acum trebuie sa marturisesc
Ca am ajuns inca odata unde nu voiam sa ma intorc, adica sa iubesc.
De ce nu ascult de mine, cand din fire apare ceva si imi spune: nu e bine?
Oare as evita pururea acea durere de cap mirifica, care inima-mi sustine?
Declaram acum cateva zile cu tarie ca eu nu am sa ma mai indragostesc,
Dar acum am ajuns sa ma bat peste gura, pur copilaresc si totodata firesc,
Ca iarasi ma indrept spre o batalie din start pierduta, iar inima-mi canta;
Canta cantecele vitejesti ale unei sperante nemuritoare ce ma incanta.
Daca as fi trait acum cateva secole,as fi fost un barbar, zburand frenetic in lupta,
Dar azi, acum, ma simt ca o mica furnica ce se topeste sub soarele din lupa.
Atentia altadata distributiva si dezorganizata, e indreptata spre un final oarecare,
Spre finalul care va veni, sper, cand soarele rasare din indepartata zare.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu