Păpușă

Păpușarul îmi stătea în spate, dirijându-mă subtil
Îmi transfera întuneric și umbră prin ițele sale,
Îmi șoptea cuvinte goale și fără sens, atât de facil.
Eram păpușă, ținută captivă de legături ireale.

În mișcările mele, era o frântură de falsitate
În ochii mei, lumina, de mult se disipase
În mintea mea, nu mai era loc de realitate
În inimă, erau urmele ale podurilor arse.

Iar păpușarul mă ținea atât de strâns legat,
Până când m-am uitat într-o zi, în oglindă,
Descoperind, cu o mare plăcere, dar stupefiat,
Că eu eram păpușarul spânzurat de grindă.