Plec...

Plec si nu ma mai intorc
Pur si simplu am ramas fara noroc
Te-am iubit si te-am venerat
De parca as fi fost cel mai mare ciudat
Ma simt de parca as trece printr-un tunel
Da, si voiam sa iti iau un inel
Sa ti-l pun pe deget,ah, ce durere
Acum nu mai am mangaiere.
Ca Romeo si Julieta ne vedeam
Atunci, tare prost mai eram.
Ma minteai cu zambetul pe buze;
Era bine, dar nu mai ai scuze.

In momentul nimicitor, te-am vazut
Cu el, iar pe loc "eu" pe care-l stiai, a disparut.
Ce idei marete, ce vise necrutatoare aveam;
Iar, acolo, atunci, parca nu mai traiam.
A fost scurt, stralucitor si frumos
Dar intotdeauna finalul este dureros/
Finalul a venit si tu ai plecat, cu el
Lasandu-ma sfasiat, doar cu un cercel
De-al tau, care l-ai lasat la mine
Poate, din greseala, dar cine stie...in fine.

Cum am mai zis, "eu" plec si totusi raman
Da, pentru ca acum sunt stapan
Si e adevarat, nu uita, cel care pleaca
Este cel care niciodata
Nu va conteni sa te iubeasca, draga fata.
Asadar esti pregatita sa ma vezi acum?
Nu cred, asa ca mai bine ne vedem fiecare de drum...

Cavalerul orb (Partea a II a)

Norocul parea sa sa-si arunce ochiul sau scrutator asupra lui Dante, care casca, in timp ce statea confortabil jos culcat pe o parte, tinandu-si capul in palma mainii drepte. Din cand isi folosea mana stanga sa se scarpine la ochi prin acea carpa alba, uneori pe frunte cu degetul aratator. Oricum toti care treceau pe langa el, isi dadeau seama de la bun inceput ca acel soldat e unul foarte lenes sau tare nepriceput. Daca era un lucru care intotdeauna ii displacea lui Dante era sa auda acele voci pitigaiate de femei aristrocate care isi certau servitorii si servitoarele, pedepsindu-i pentru nesupunerea lor, chit ca aceasta nesupunere era doar in capul lor, umplut de frustrarile unei vieti sexuale neimplinite sau de un sot violent care le dezgusta. Fiecare isi alegea viata, iar Dante nu simtea nimic in legatura cu aceste aristrocate false nascute doar ca sa rupa patul cu primul domn care le dadea minimul de atentie.
Oricum, una dintre aceste "doamne" se apropie cu pasi repezi de Dante. El, desi nu vedea, isi dadu seama dupa acel pas ridicat si usor, dar atat de rapid, ca o fiica de nobil inalt se apropia de el. Multi, in locul lui, s-ar fi ridicat in picioare, sau cel putin intr-o pozitie mai normala, dar lenea lui Dante era singurul lucru care ii mai aducea aminte de copilaria lui. Nu dura mult si acea domnita se opri chiar in fata lui Dante si uitandu-se cu putin dezgust la Dante vorbi incet, special ca numai Dante sa auda:
-Vad ca ai un pret destul de scazut pentru a fi un mercenar. Dar poate esti doar inutil...
Dante zambi scurt si pufni batjocoritor si ironic, inainte sa raspunda cu o voce clara dar dura
-Inutil, nu-s, dar ieftin, da.
Domnita se incrunta putin dar isi continua discursul dupa o scurta pauza
-Atunci, as dori sa stiu numele tau, deoarece de azi esti in serviciul meu pana voi dori eu, pricepi?
-Dante. Si pe domnita cum o cheama?
Domnita era surprinsa ca cineva care avea o fasie de material deasupra ochilor putea spune ca e domnita, in mod special ca era imbracata ca un om normal, plus ca avea o pelerina mare, maro pe ea, care desi noua, era de material ieftin. Oricum isi reveni repede din surpriza si raspunse cu un aer demn...
-Selena, este numele meu, iar tu de unde stii ca sunt domnita?
-Pasii tai sunt antrenati, dovada a faptului ca ai fost invata sa mergi, sa gandesti si sa te misti ca o lebada, sa vrajesti oamenii, intelegi?
-Impresionant. Urmeaza-ma....

Se pare ca pana la urma, Dante avea sa manance si sa bea, avand o viata mai buna, dar poate angajatoarea lui avea o misiune periculoasa pentru el....(va urma)