Cavalerul orb (partea I )

Intr-o vreme de mult trecuta, uitata si probabil neadevarata, traia un cavaler orb. Sau cel putin asa parea, datorita carpei care tot timpul o tinea peste ochi. Era inalt, bine construit ca un soldat adevarat si pe trupul sau se gaseau cicatrici din foste lupte, totusi avea haine rupciugoase, vechi si care se vedea de la o posta ca au fost folosite de prea mult timp. Camasa, alta data alba, acum era de un cenusiu inchis cu pete de toate culorile pe ea. Era de asemenea tocita in coate si avea felurite gauri in ea, cam putine, ce-i drept, dar vizibile. Pantalonii isi pastrasera culoarea dar in genunchi erau rupti si tociti groaznic. El acum era mort de foame si de sete, si ca aceste arzatoare necesitati primordiale sa dispara, avea nevoie de bani. Asa e, atunci, ca si acum, banul stapanea mintile si inimile tuturor locuitorii acelei tari micute. Asadar ca sa stranga bani, Dante, deoarece asa il chema pe cavalerul nostru, venise dis-de-dimineata in piata centrala a orasului unde traia cu o pancarta pe care scria mare, in litere rosii, care pareau scrise din sange: "Soldat calit in lupte, gata sa fie angajat la doar un pret infim de 20 de zai pe zi". Zai era moneda nationala si nu era chiar asa de puternica. Cu 20 de zai, de abia puteai sa iti iei de-ale gurii pe parcursul unei zile intregi, fara a te gandi la cazare, care din start nu intra in pret. Dar Dante, fiind un om simplu, care dormea unde apuca, nu necesita nici mai mult nici mai putin decat minimul necesar, doar sa-si stavileasca foamea si setea.

Dar cine dorea sa angajeze un orb zdrenturos ca soldat? (va urma...)