Pentru că am fost dincolo, deja, de orice fel de zare
Sufletul mi-a zburat pe aripile unor șoapte ușoare
Și a aterizat pe Lună dintr-o simplă mișcare.
Am în ochi poarta copilăriei mele, pe care o închideam ușor
Nu mă gândeam vreodată, că de fix ea, o să îmi fie dor.
Închizând-o pentru ultima dată, m-am lăsat pradă problemelor
Dar acum că o revăd și o resimt, nu mai am povara lor.
Mi-am imaginat viața total altfel de cum este ea acum
E atât de ciudat că eu am crezut că știu unde sunt, pe ce drum
Iar acum după atâția ani să-mi dau seama că nu am habar de ce spun
Am fost copil și totuși încă sunt... poate așa sunt eu, nebun.
Dar zâmbesc și iubesc, iar pentru prima dată mă las iubit,
Mi-am adus aminte de ce înseamnă să fii de-a dreptul fericit.
Iar toate imaginile pe care odată le-am creat și le-am dorit
O să le pictez pe cer, iar la final o să semnez: ”Am sosit!”
