In adanca mea stare de repaos total, izolat si neatins de timp,
Privesc cu jind la lumea de afara, la acea schimbare spre care tind.
Oamenii se schimba, nu mai au acelasi nume si imbatranesc,
Iar eu observ stingher, neschimbat, dorind cu ardoare sa intineresc.
Timpul a trecut si lasa urme, iar acestea nu dispar cu usurinta,
Si eu,ca intotdeauna, ma intind dupa un pahar plin, din obisnuinta.
Iata-ma, circarul fara circ, batran inainte de vremea lui,
Multumesc timpului ca m-a facut constant sa ma simt al nimanui.
E greu sa fiu eu, si nici nu e usor sa fii tu, dar as vrea sa schimb rolurile odata,
Sa vedem simultan ca toate au un rost si un scop, cu o anumita durata.
Si....
Mai da-le dracu'
