Scriem

Scriem povesti despre noi si despre ceilalti in fiecare minut al fiecarei zile
Dar nu citim ce scriem, sarim peste randuri raspandite in file.
Consideram ca le scriem bine, ca doar e arta noastra proprie
Dar uitam ca fiecare poveste are un final, de aia nu pastram vreo copie.

Povestea ta si a mea poate s-a terminat de mult si i-am scris sfarsitul
Dar tu crezi ca ea continua, doar ca “nu si-a dat seama ce pierde tampitul”.
Nu imi dau seama de multe, dar stiu suficient incat sa pot realiza,
Ca nu am habar de nimic in lumea asta, iar asta nu se poate schimba.

S-au pierdut atatea povesti frumoase in timp ce se evita scrierea finalului.
Iar noi de mult ne-am uitat numele si am lasat tot, amanet, trecutului.
Nu sunt perfect si nici nu am pretentia sa fiu sau sa fi fost,
Dar scriu finaluri de poveste dinainte ca ele sa aiba vreun rost.

Asa m-am format, eu asa ma conditionez in a mea poveste,
Ca toate finalurile vin, iar eu trebuie doar sa trec peste.
Dar traiesc o viata buna acum din cauza tuturor umbrelor pe care le-am imbratisat
Si nu mai regret ca am pus suflet, iar unde e cazul sa uit, deja am uitat.

Nu e necesar sa pierdem timp incercand sa ne dam seama ce-ar fi fost daca?
Cand deja momentul e trecut, barca a plecat, iar regretele te ataca.
Trecutul m-a invatat sa pretuiesc prezentul si sa construiesc viitorul
Iar daca dau de probleme, sa ma tin bine si sa accelerez motorul.

Povestea asta s-a incheiat ca multe altele, iar mie imi pare bine,
Ca ne-a avut personaje pe noi, pe mine si pe tine, chiar daca nu stiu cine
Esti sau ai fost sau daca vei fi, imaginatia mea nu are limite definite
Si pot scrie cu drag sau cu ura despre ceva ce doar cred ca imi aduc aminte

Piata

Fac schimb, dau un gram de imaginatie pe 10 secunde.

Deschid piata de recuperat timpul pierdut pe niciunde,

Am taraba construita din toate caile pe care nu m-am dus

Iar in loc de nume, i-am pus banner:primul meu apus.

Fac un mare taraboi, cantand la chitara si cimpoi

Sa atrag atentia ochilor ce nu ma vad, vreau inapoi.

Nu pentru motive stupide, ci pentru a-mi face un bine,

Sa imi dau un pumn si sa imi spun sa ma impac cu mine.

Am ajuns la varsta in care datul indarat nu mai face nimic

Si oricat mi-as dori sa fi fost mai intelept cand eram mic,

Este imposibil, asa ca imi umplu pieptul de aer rece

Zambesc si pornesc la drum, constient ca totul trece.

Eu sunt

 Idealizăm frânturi de idei ale unor oameni imperfecți, în plină evoluție,

Le tratăm cu maxim de respect, de parcă ar fi cea mai bună soluție.

Dar ce simt eu cu ce este în jurul meu nu se potrivește niciodată

Probabil că a simți și a vedea în ton cu restul lumii e o artă.

 

Arta aceasta eu nu o pot descifra și sincer nu sunt sigur că aș vrea,

Eu sunt creat și format în ideea că lumea în care trăiesc este a mea.

Nu a ta, nu a lui și în niciun caz a lor, sper că nu sunt prea subtil

Când spun că vreau să trăiesc după regulile mele, poate, de copil.

 

Am văzut prea des oameni erudiți care devin erodați de vremurile trecute.

Am înțeles că multe lucruri pe care le simți, te marchează, chiar dacă sunt mărunte.

De aceea prefer să las trecutul acolo unde trebuie să fie și să învăț cât pot

Pentru că la final vreau să fiu fericit și împlinit, fără regrete, nu doar un alt mort.

 

Trăim într-un ciclu vicios în care intrăm fără să ne dăm seama vreodată,

Trăim și continuăm să respirăm fără a fi fericiți, cu adevărat, măcar o dată.

Ce rost are viața pe care o trăiești de dragul altora, să o trăiești în locul lor?

Nu mai bine ești stăpân pe tine, capabil și pe al tău domeniu, domnitor?

V vs N

”Ce ți-e și cu viața asta, maică? Câteodată bună, majoritar rea

Dacă stai și te uiți în zare, observi cum a înnebunit lumea.

Altădată erau principii, onoare și oameni care știau să fie umani.

Acum toți se vând, trebuie doar să știi prețul și să ai destui bani.”

Maică dragă, anii au trecut peste tine așa cum trece vântul printre frunze,

Iar ție nu ți-a rămas decât amărăciune și venin bătrân, pe buze.

Lumea în care trăim, nu e perfectă, dar nici nu a fost vreodată.

Toți trăim cum știm mai bine, dar nu a fost bine niciodată.

Creierul ne joacă feste, amintindu-și cu drag vremurile apuse,

Ruine antice, ce probabil au fost încă de pe atunci distruse.

Dar nostalgia ne invadează și uităm că a fost greu, doar râdem acum.

Chiar dacă eram izolați în nefericire, fără scăpare și fără drum.

Viitorul e mai bun, eu așa consider, pentru că îl poți schimba

Ești parte din el, nu ești deoparte, e viața ta, fă și tu ceva.

Dacă aștepți sfârșitul și elogiezi începutul, nu te face înțelept,

Asta înseamnă că inima nu mai are spirit, doar bate în piept.

Iartă-mi îndrăzneala și nesupunerea față de tradiții ancestrale

Dar nu văd rostul respectării unor tradiții putrede feudale.

Ieri nu a fost mai bine ca azi, poate mâine va fi, să avem speranță,

Poate într-o zi totul o să ne convină când o să punem tot în balanță.

Muză

Privește-mă, zâmbește-mi și apoi strânge-mă în brațe cu dor.

Aici o să îmi fie raiul pe care l-am visat, până ce am să mor.

Permite-mi îndrăzneala să îți fur săruturi dese și apăsate.

Bucură-mi inima și dormi cu mine, mereu, peste noapte.

Călăuză și muză a inimii și sufletului meu, îți mulțumesc.

Pot fi cine sunt eu lângă tine și mă ambiționezi să cresc.

Ține-mi sufletul în palme și du-mă unde vrei tu, o să vin.

Iar mâine o să beau cafeaua făcută de tine, spirit divin.

Monocrom

 Albastru,

Ca marea și ca cerul, liber aș fi. 

Verde, 

Ca iarba sau ca ochii tăi, să fiu pornit.

Roșu, 

Ca sângele și ca vinul, pasiune cum știi. 

Galben, 

Ca aurul și ca pământul, să fiu unit. 

Eu

Sunt un temerar statornic, o contradicție pe două picioare

Pentru că am fost dincolo, deja, de orice fel de zare

Sufletul mi-a zburat pe aripile unor șoapte ușoare

Și a aterizat pe Lună dintr-o simplă mișcare.

Am în ochi poarta copilăriei mele, pe care o închideam ușor

Nu mă gândeam vreodată, că de fix ea, o să îmi fie dor.

Închizând-o pentru ultima dată, m-am lăsat pradă problemelor

Dar acum că o revăd și o resimt, nu mai am povara lor.

Mi-am imaginat viața total altfel de cum este ea acum

E atât de ciudat că eu am crezut că știu unde sunt, pe ce drum

Iar acum după atâția ani să-mi dau seama că nu am habar de ce spun

Am fost copil și totuși încă sunt... poate așa sunt eu, nebun.

Dar zâmbesc și iubesc, iar pentru prima dată mă las iubit,

Mi-am adus aminte de ce înseamnă să fii de-a dreptul fericit.

Iar toate imaginile pe care odată le-am creat și le-am dorit

O să le pictez pe cer, iar la final o să semnez: ”Am sosit!”